Mobilitatea Elitelor

Demers interdisciplinar de cercetare in domeniul mobilitatii elitelor din Romania

joi, februarie 05, 2009

Foto - Paris, 28.01.2009 / Bucharest, 12-13.05.2006

miercuri, ianuarie 07, 2009

La mobilité des élites: reconversions et circulation internationale, Paris, le 28 janvier 2009




Le Programme



9 heures 30
Mihaï Dinu Gheorghiu (Université Alexandru Ioan Cuza, Iasi /CSE/CEE, Paris) :
Introduction et organisation de la journée

9 heures 45 – 12 heures 30 : Mobilités internationales et reconversions
Président de la séance : Boubacar Niane (Université Cheikh Anta Diop, Dakar)
Discutant : Mihaï Dinu Gheorghiu

Intervenants
Monique de Saint Martin (EHESS/IRIS, Paris) : Reconversions des anciennes et des nouvelles élites : formes de reproduction ou formes de mobilité ?

Anne-Catherine Wagner (Université Paris I/CSE, Paris) : La mobilité des cadres et la formation de nouvelles élites internationales

Afrânio Garcia Jr. (EHESS/CSE/CRBC, Paris) : La circulation des élites et le marché mondial de la coopération scientifique : le cas du Brésil

Victor Neumann (Université de l’Ouest, Timisoara) : Elites communautaires, élites européennes – le sens d’un débat en Roumanie

Discussions

12 heures 30 – 14 heures
Pause déjeuner

14 heures – 16 heures : Mobilités des élites et pouvoir politique
Président de la séance : Monique de Saint Martin
Discutant : Jean-Pierre Faguer (CNRS/CSE)

Sylvain Laurens (Université de Limoges, Gresco, Curapp) : De la « guerre d'Algérie » à « l'immigration » : mobilités et reconversions dans la haute fonction publique française à la fin des années 1960

Boubacar Niane : « Des élites sociopolitiques et administratives sénégalaises : de l’ascension barrée à l’émergence des managers de l’informel ».

Lucette Labache (MSH, Paris) : Les élites de La Réunion et la question de la préférence régionale

Grazia Scarfo`Ghellab (Ecole Hassania des Travaux Publics, Casablanca) : Le titre scolaire assure-t-il un droit d'entrée dans le champ du pouvoir ? Le cas des ingénieurs au Maroc.

Discussions

16 heures – 16 heures 15
Pause café

16 heures 15 – 18 heures
Table ronde : Les élites en Europe Centrale et Orientale entre « postcommunisme » et intégration européenne – avec la participation de Svetla Moussakova (Université Paris III), Marius Lazar (Université Babes-Bolyai, Cluj), Mihaita Lupu (Ministère roumain de la Santé), Mihaï Dinu Gheorghiu, Victor Neumann

vineri, august 01, 2008

La mobilité des élites: reconversions et circulation internationale, Paris, le 28 janvier 2009

Journée d’études à la Maison des Sciences de l'Homme, organisée par le Réseau Acteurs Emergents, avec le soutien de l’Institut Culturel Roumain


Paris, 54, Boulevard Raspail, Salle 215, Mercredi le 28 janvier 2009.


Le Réseau Acteurs émergents (RAE / FMSH) accueille des chercheurs ayant mené des enquêtes sur les élites dans l'objectif de présenter un bilan et diverses réflexions sur les possibilités de recherches comparatives Nord – Sud et Est – Ouest.

L’année 2009 marquera l’anniversaire des événements de 1989 qui ont modifié la carte politique de l’Europe – et non seulement de l’Europe –, à l’origine aussi de l’efflorescence d’un grand nombre de travaux dans les sciences sociales.

Pendant les vingt dernières années, la circulation internationale des chercheurs, l’ouverture des archives, l’intérêt manifesté pour l’histoire orale ou les nouvelles formes d’engagement des intellectuels ont contribué à la mise en place de nouvelles structures, ont favorisé l’émergence de nouveaux acteurs ou ont suscité des débats faisant apparaître des nouveaux enjeux politiques et scientifiques.

Les programmes de recherche, différents d’un pays à un autre, étaient orientés en fonction des changements du mode de domination (l’effondrement des régimes communistes, la mondialisation), ont interrogé différemment la problématique des classes sociales et ont contribué au repositionnement des disciplines par rapport à la problématique des élites (l’histoire sociale, les sciences politiques ou la sociologie des intellectuels comme domaine autonomisé). La diversité des perspectives et des positions de ces travaux rend le cumul des résultats et les comparaisons difficiles. Ce thème connaît un regain d’intérêt dans un contexte social et politique différent, marqué par la crise économique et la remise en cause des politiques néolibérale et néoconservatrice.

Cette journée d’études a comme objectif principal la réunion de plusieurs chercheurs ayant réalisé des enquêtes sur les élites (élites du pouvoir, élites intellectuelles, élites économiques…) dans plusieurs pays autour de quelques questions communes. Chaque intervenant est invité à rappeler de manière succincte les principaux résultats de ses recherches sur les élites, les difficultés rencontrées, les « questions ouvertes » et à préciser le sens qu’il attache à la mobilité des élites. Les questions suivantes sont proposées comme point de départ à cette réflexion et à cet échange sur la mobilité des élites qui devraient permettre de dégager des questions communes :

- Quelle est la dimension considérée déterminante pour la mobilité des élites, leur capacité à se reconvertir (ou à se reproduire et à se « perpétuer »), leur circulation internationale, avec la reconnaissance qu’elle suppose ? Comment s’associent les dimensions interne et internationale de la mobilité des élites ?

- Quel est le degré d’« ouverture » de ces élites, comment sont estimées les chances des membres des autres catégories sociales d’accéder au statut d’« élite » suite aux transformations récentes ? La recherche sur les élites est-elle associée à une forme de critique sociale ou bien au contraire s’inscrit-elle parmi les stratégies de légitimation des élites en place ?

- Si la circulation internationale est une caractéristique commune de plusieurs catégories d’élites, peut-on parler d’une élite internationale, distincte des élites internes ? Cette distinction correspond-elle à un nouvel ordre social international qui accentue des polarisations, ou a-t-elle, au contraire, un effet d’unification et d’homogénéisation ? Quelles sont les frontières, identifiées par vos recherches, qui séparent ces différentes catégories d’élites et comment organisent-elles la circulation et la communication entre elles ?

- Dans quelle mesure votre travail propose une perspective comparative sur la mobilité des élites entre le Nord et le Sud, l’Est et l’Ouest ? Quelles problématiques seraient à privilégier pour développer des travaux comparatifs sur la mobilité des élites ?

Les intervenants sont des chercheurs connus pour leur longue expérience des travaux sur les élites, à la fois nationales et internationales, mais aussi des jeunes chercheurs ayant choisi ce domaine de recherche.

Une table ronde, les réunissant, est prévue en fin de journée. Nous espérons que cette journée d’études contribuera à multiplier les possibilités de coopération, d’échange ou de travail en réseau.

Les textes des interventions feront l’objet d’une publication sous la forme d’un numéro spécial de revue ou d’un ouvrage.

Accès libre dans la limite des places disponibles.


Contact : Mihai Dinu Gheorghiu * mihaidg@yahoo.fr * 0620685839 * 0745407461

Info: http://www.msh-paris.fr/actualites/toutes-les-actualites/actualite/article/la-mobilite-des-elites-reconversions-et-circulation-internationale/%E9lites/?tx_ttnews%5BcboCategorie%5D=ALL&tx_ttnews%5BcboDiscipline%5D=ALL&cHash=8fb36d7f45

Volumul Mobilitatea Elitelor in Romania secolului XX

Pe 6 iunie, in cadrul Targului de carte Bookfest, Bucuresti 2008 am lansat volumul "Mobilitatea Elitelor in Romania Secolului XX" care centralizeaza textele prezentate la conferinta din 2006 precum si articole ale persoanelor care si-au anuntat prezenta doar in volum.

Pentru detalii sau comenzi accesati pagina de prezentare a cartii realizata de editura Paralela 45: http://www.edituraparalela45.ro/fictiune/detalii_carte.php?titluID=1391&sess=$sess&uid=$uid

Comenzi online se pot face pe site-ul Librariei Mihai Eminescu: http://www.librariaeminescu.ro/index.php?like=mobilitatea+elitelor&option=com_catalog&type=carte&task=topsearch sau pe cel al Diverta: (http://www.dol.ro/).

sâmbătă, mai 13, 2006

Foto conferinta, ICP 2006, I




























miercuri, aprilie 19, 2006

Foto conferinta, ICP 2006, II







Date generale conferinta, ICP 2006

Conferinta a fost organizata de Institutul de Cercetari Politice al Universitatii Bucuresti (ICP), Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii ‘Al. I. Cuza’, Iasi, si Asociatia ‘Voluntari pentru Idei si Proiecte’ (VIP), Bucuresti. Evenimentul a fost dezvoltat cu sprijinul Central European University, Budapesta si PASTS, Inc. Budapesta.

Conferinta s-a desfasurat in perioada 12-13 mai 2006, in cadrul Institutului de Cercetari Politice al Universitatii Bucuresti.

Scopul proiectului a fost studierea aprofundata si comparativa a formarii si mobilitatii liderilor in spatiul romanesc in secolul al XX-lea. Elitele politice, economice si din administratia de stat fac in mod prioritar obiectul conferintei, fara a trece cu vederea elitele intelectuale.

Conferinta si-a propus sa:

• dezvolte primul program de anvergura pe tema recrutarii, formarii si influentei elitelor din economie, politica si din administratia de stat in schimbarile sociale, economice si politice din Romania, in secolul al XX-lea;
• contribuie la o mai buna intelegere a dinamicii de formare a elitelor romanesti;
• creeze un spatiu de dialog pentru specialisti din diverse domenii, cum ar fi psihologie politica, istorie, economie, stiinte politice, sociologie;
• editeze si sa tipareasca un volum cu lucrarile prezentate in cadrul programului.

Grupul tinta al conferintei l-a reprezentat personalitati din lumea academica, culturala si sociala, studenti, specialisti din institutii de cercetare europene, interesati de problematica elitelor, autori cunoscuti in acest domeniu.

De ce aceasta tema?
Suntem confruntati la inceputul secolului XXI cu efectele sociologice, psihologice, politice, sociale, economice ale evenimentelor postbelice: razboiul rece, regimurile comuniste in estul Europei, formarea spatiului unic european, perioada postcomunista, globalizarea si informatizarea spatiului public, etc. Intelegand semnificatia schimbarilor din ultima suta de ani in ceea ce priveste formarea, functiile si mobilitatea elitelor putem reflecta asupra determinantelor structurale ale formarii liderilor in societatea romaneasca. Este posibila de asemenea o redefinire a principalelor concepte operationale in momente istorice diferite. Desfasurandu-se in anul care a precedeat aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, conferinta si-a propus sa deschida si sa aprofundeze dezbaterile asupra statutului, formarii si responsabilitatii elitelor in societatea romaneasca si in context european.

Abstracts, Conferinta ICP 2006


I. Elitele jurnalistice în România post-comunistă
Mihai Coman
Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării
Universitatea din Bucureşti


In ultimii ani câmpul professional al jurnalismului a devenit tot mai scindat între baronii presei şi marea masă a practicanţilor. Euforia şi solidaritatea care au marcat momentele de început ale presei libere au dispărut treptat şi au fost înlocuite de luptele pentru impunerea şi asigurarea controlului asupra resurselor (materiale, putere şi prestigiu) oferite de sistemul mass media. Marea masă a jurnaliştilor a ajuns să depindă material de deciziile grupului conducător, fără a fi protejată de un cadru legislativ coerent, de reglementări profesionale, de organizaţii sindicale puternice sau de o tradiţie a respectului competenţei. Iar lucrul cel mai şocant este că cea mai mare parte a celor care ocupă poziţii de decizie (ca patroni, acţionari majoritari sau manageri) nu au un discurs în consens cu poziţiile lor patronale şi cu strategiile pe care le impun masei de jurnalişti, ci un discurs de tip comunitar, axat pe ideea apartenenţei lor la masa jurnalistică şi a împărtăşirii aceloraşi interese şi idealuri.

Unul din mijloacele folosite pentru atingerea controlului şi “naturalizarea” acestuia este refuzul oricărei forme de instituţionalizare a sistemului mass media şi promovarea unei ideologii a « deschiderii », axată pe lipsa de criterii la angajare şi promovare, sanctificarea elementelor anti-intelectuale (talentul, intuiţia, obrăznicia), eliminarea, sub pretextul dimensiuni “artistice” a jurnalismului a standardelor de cultură profesională. Perfidia acestui discurs vine, aşa cum am arătat, din faptul că elementul atrăgător şi promiţător (« oricine poate fi jurnalist ») este chiar instrumentul de control şi represiune (jurnalistul poate fi oricând reprimat sau eliminat din redacţie pentru că locul său poate fi ocupat de « oricine »). Ideologia anti-profesională (în forma ei pozitivă « artistică ») maschează şi validează totodată forme de gestiune a sistemului de tip autoritar, forme bazate pe eliminarea criteriilor social-codificate de acces în profesie, de menţinere, de promovare profesională, de eliminare din redacţie şi de salarizare.

De aici şi paradoxul sistemului profesional : cei din vârful piramidei, deşi au interese manageriale şi patronale, sunt promotorii unor acţiuni de vizibilizare a lor ca jurnalişti-vedetă (monopolul asupra editorialelor sau a emisiunilor de dezbatere) şi se legitimează printr-un discurs care supra-licitează valorile « artistice » ale jurnalismului ; marea masă de gazetari, aflaţi la baza piramidei, practică activităţi manufacturiere, golite de responsabilităţi morale şi profesionale, nu posedă nici un fel de avantaje materiale, are un capital de prestigiu social tot mai redus, nu este protejată de cadru legislativ sau organizaţional şi nu se (mai) poate identifica cu discursul triumfator al jurnalismului ca vocaţie, misiune, datorie civică, act justiţiar, etc. Un grup a monopolizat puterea, resursele economice, accesul la centrele de decizie şi producţia de discurs legitimant. Celălalt, infinit mai numeros, a pierdut orice formă de control asupra câmpului profesional.

-

-
-

II. Elite de stânga în România înainte de 1945
Ana Bazac Universitatea Politehnica Bucuresti


A. Semnificaţia conceptelor de stânga şi dreapta. Ce însemna să fii de stânga în România: „roşii” liberali şi roşii social-democraţi; poziţii în raporturile de putere; obiective şi lozinci, ce era posibil şi ce doreau unii şi alţii (sau raportul dintre a. teorie şi b. idealuri şi c. posibilitate/condiţii de realizare a idealurilor). Originea intelectuală a stângii româneşti până la primul război mondial.
B. Originea socială a elitelor de stânga. O etapizare: de la elitele social-democrate de la sfârşitul sec. al XIX-lea la elitele de stânga din perioada interbelică din secolul XX. Intelectuali şi muncitori, muncitori şi intelectuali. Forţa calităţii. A existat o forţă a numărului?
C. Originea etnică a elitelor de stânga. Condiţiile istorice ale problemei originii etnice a elitelor de stânga. Atitudini interne stângii faţă de această problemă. Atitudini externe stângii faţă de originea etnică a elitelor de stânga.
D. Fragmentarea stângii româneşti după primul război mondial şi comportamentul elitelor de stânga. Schimbări în acest comportament după ilegalizarea PCR. Poziţia elitelor social-democrate. Legăturile elitelor de stânga româneşti cu elitele de stânga de pe plan internaţional: influenţa criticii occidentale social-democrate, influenţa Internaţionalei comuniste, poziţii româneşti faţă de aceste influenţe.
E. Elite, „soldaţi de rând” şi simpatizanţi: influenţa elitelor. Tacticile defensive ale social-democraţilor şi tacticile defensive ale comuniştilor: momente din perioada interbelică.
F. Teorie de elită şi practică de elită: dogmatismul social-democrat, dogmatismul comunist, autonomia criticii şi limitele acesteia (ex. Lothar Rădăceanu şi Lucreţiu Pătrăşcanu); determinarea limitelor practicii politice de stânga.
G. Eforturile elitelor de stânga în perioada anterioară celui de-al doilea război mondial şi în timpul războiului: participări în războiul civil din Spania, în Rezistenţa franceză; deportaţi şi executaţi.
H. Caracterizarea elitelor de stânga în momentul loviturii de stat de la 23 august. Condiţionarea istorică, orientarea stalinistă, lupta pentru putere şi dobândirea caracteristicilor de birocraţie dominantă.

-
-

-

III. Analiza diagnostic a sistemului de formare a elitelor in economie (rezumat)

Mihail Dumitrescu

Introducere (elite sau grupuri de prestigiu)

Perioada pana in 1989

1. Contextul de formare a elitelor in economie

- Cadrul de formare restrictiv ;
- Rezistenta la schimbare mare ;
- Influente occidentale sporadice ;
- Mecanisme economice fara impuls in cresterea pregatirii manageriale si eonomice;
- Unele nuclee rezistente la sistem (colective de cercetare in economie, unele intreprinderi cu prepoderenta active la export vest etc.)

2. Cadru institutional

- Formarea s-a realizat in invatamantul de stat cu politizare exagerata ;
- Formarea s-a mai realizat si in institutele de cercetare-proiectare, in special in plan tehnologic;
- Institutele de cercetare psiho-sociologica izolate si fara impact in procesele de dezvoltare economice;
- CEPECA/PNUD si BIM – nucleu profesional favorizat de acorduri internationale care au avut si rol de finantare.

3. Relatiile si influentele internationale

- Orientate in principal catre Est ;
- « Formarea elitelor » nesustinuta financiar ;
- Informatii de specialitate greu de obtinut ;
- Unele « ferestre » in sectoarele tehnice, mai ales pentru colaborarea cu unitati economice din Vest

*

Grupurile de prestigiu au fost blocate cel mai adesea politic.


Momentul 1989 – 1990

- Neclare directiile de evolutie. Instabilitate politica ;
- O anume continuitate la nivelul unor nuclee profesionale – CEPECA-IROMA, INCSMPS, alte nuclee de cercetare;
- Manifestarea deopotriva a unor evaluari subiective, o stare generala de frustrare;
- Aparitia “amatorilor” care au iesit in fata pe criterii politice, etc.

*

Grupurile de prestigiu din economie, atatea cate au existat, au fost perturbate din nou politic. Schimbarile masive de conducere ale unor institute de cercetare si ale unor intreprinderi, nu totdeauna corecte, alaturi de greseli de strategie economica au condus la o cadere foarte importanta a rezultatelor economice greu de suportat.


C. Dupa 1990

1) Aparitia unei noi dimensiuni a cadrului organizational, legislativ si de dezvoltare mai stimulativ pentru procesul de formare;
2) Refacerea si dezvoltarea unor nuclee de prestigiu in cercetarea economica, in unitatile specializate de formare a elitelor in economie (IROMA);
3) Aparitia unui numar important de publicatii in plan economic si managerial;
4) Intensificarea cercetarilor dar fara a fi utilizate la nivel macroeconomic;
5) Mult voluntarism managerial cu impact negativ asupra grupurilor de prestigiu insuficient consultate;
6) Dezvoltarea invatamantului superior in cadrul caruia, cu unele minusuri legate mai ales de promovari peste noapte, s-au realizat discipline noi de mare importanta pentru formarea elitelor in economie.

*

Grupurile de prestigiu se structureaza treptat, sunt sustinute de deschiderea informationala ampla, perspectivele integrarii in UE amplifica nevoia de perfectionare continua. Sunt de mentionat in economie grupurile de prestigiu din informatica, sistemul bancar, din universitati si din cercetarea economico-sociala si din unele intreprinderi aflate in cooperare cu firme straine sau privatizate. Sunt inca multe dificultati.

-

-
-

IV. "ŞCOALA PE BUNE": UN PROIECT DE LEADERSHIP TRANSFORMAŢIONAL

Marian STAŞ

Fundaţia CODECS pentru Leadership[1]

1. Argument


Timp de 10-20 de ani de-acum înainte, Educaţia este proiectul public numărul 1 în România. Motivul, istoric: a treia mare transformare a Şcolii româneşti moderne, după cea articulată de Spiru Haret în anii 1890-1900 şi după reforma comunistă din 1948, încă nu a avut loc! De şaisprezece ani ne încăpăţânăm să rămânem încremeniţi în pilda drobului de sare, contemplând o realitate educaţională pe care o vedem că ne "cade în cap" clipă de clipă, incapabili să acţionăm ferm, decisiv. Şcoala noastră (îndeosebi, subsistemul învăţământului preuniversitar) funcţionează acum după un model incorect, inadecvat, în profundă discordanţă cu necesităţile timpului pe care îl trăim. Analiza lucidă, detaşată a realităţii sălilor de clase conduce la concluzia că, în profunzimea sa, educarea comportamentelor prin intermediul Şcolii nu s-a schimbat faţă de anii copilăriei şi adolescenţei generaţiei noastre şi a părinţilor noştri. Iată de ce:

Pentru că, acum, Şcoala continuă să instruiască (dacă o face!) în proporţie de 99% şi să educe (iarăşi, dacă o face!) în proporţie de 1% - fix pe dos faţă de cum ar trebui! Ea nu cultivă şi nu dezvoltă deprinderi şi atitudini precum: curajul de a opta şi de a decide; asumarea costurilor deciziilor luate; disciplina muncii intense, oneste, constante, pentru propria creştere şi nu pentru a "da bine"; respectul faţă de valori precum încrederea, onestitatea, performanţa autentică; forţa de a învăţa de la celălalt, atunci când simţi că e mai bun ca tine. În schimb, continuă să înregimenteze mici plutoane de câte 25-30 de copii şi să le treacă din clasa întâi până în clasa a douăsprezecea – cu bac cu tot! – prin modelul comportamental orwellian cultivat cu străşnicie de comunişti: toţi, profesori şi elevi – predând şi învăţând an după an aceleaşi 12-13-14-15-16-17 materii, multe şi supraîncărcate; toţi, profesori şi elevi – recitând şi memorând tone de cunoştinţe inutile; toţi, profesori şi elevi – dând şi luând note pe cât "se ţine minte"; toţi, profesori şi elevi – premiind pseudo-performanţa de tip "eu contra celuilalt", în loc de "eu, mai bun azi faţă de cum am fost ieri"; toţi, profesori şi elevi – reactivi, ascultători, făcând ce ²li se² spune, cu instinctele asertive atrofiate de prea multa diateză pasivă ce le parazitează exprimarea şi gândirea... Pe scurt, o Şcoală care, acum, este făcută doar pentru că "trebuie". O Şcoală care, acum, nu cultivă Valorile acestui timp. O Şcoală care, acum, nu foloseşte. O Şcoală care, acum, nu place. Drept urmare chiulul, copiatul, şpaga şi învăţarea fuşerită devin comportamente "la ordinea zilei", reacţii inconştiente de autoapărare faţă de un sistem educaţional perceput ca exercitând – şi pentru dascăli, şi pentru elevi – o agresiune mocnită, continuă, implacabilă, cu puterea perfidei "picături chinezeşti".
Mai mult, Şcoala nu este pregătită să facă faţă Străzii. În mod normal, transferul de atitudini si comportamente este dinspre Şcoală spre stradă, comunitate, societate. Acum se întâmplă exact invers: Strada invadează Şcoala, iar maneliştii au devenit modele pentru elevi. Şcoala comunistă nu trebuia să facă faţă asaltului de violenţă de pe micile ecrane şi nici nu dispunea de mecanisme de rezonanţă cu valorile democraţiei şi libertăţilor individuale. De aceea modelul respectiv de "învăţământ" (necum de "educaţie"), încă puternic prezent, este anacronic şi generează haosul pe care îl resimţim din plin.

2. Un exerciţiu de viziune: ²ŞCOALA PE BUNE²[2] - ALTCEVA! ALTFEL!


Mesajul politic la vârf: EDUCAŢIA ESTE CEL MAI IMPORTANT PROIECT PUBLIC AL ROMÂNIEI ÎN URMĂTORII 10-20 DE ANI.


Logica mesajului este următoarea:


· schimbarea profundă a comportamentului unei societăţi se poate produce numai dacă este amorsată şi susţinută durabil de agenţi ai schimbării cu statut de "masă critică" – o masă critică de milioane (la propriu!), cu înalt grad de "competitivitate mentală"
· competitivitate mentală se poate crea doar amorsând imediat şi susţinând durabil un proces profund de schimbare (de milioane!) a "infrastructurii mentale" a societăţii, în ansamblul său
· subsistemul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a societăţii este educaţia, în sensul cel mai larg cu putinţă
· aşadar, cum România are nevoie acum, urgent, de schimbarea infrastructurii sale mentale, EDUCAŢIA DEVINE PROIECTUL SĂU PUBLIC NUMĂRUL 1.


În procesul de schimbare prin educaţie a infrastructurii mentale a României, educaţia prin Şcoală joacă de departe rolul cel mai important, fie şi numai dacă avem în vedere numărul de suflete pe care acest sistem le atinge în mod direct. Doar în spaţiul preuniversitar îşi duc existenţa cam 300000 de oameni ai şcolii, care păstoresc cam 3000000 de copii. Trei sute de mii de adulţi şi trei milioane de copii (la care se adaugă părinţii şi bunicii elevilor) înseamnă un mediu în care orice proiect de sistem generează un impact de foarte mare amploare, cu consecinţe profunde la nivelul întregii societăţi.
Iată viziunea: facem o Şcoală "pe bune"! Altfel spus, o Şcoală "autentică", adică un sistem educaţional clădit pe VALORI, care FOLOSEŞTE şi PLACE.
Iată valorile: încrederea; onestitatea; competenţa; performanţa; curajul acţiunii civice.
Iată proiectele cu care eu aş începe "Şcoala pe Bune":
Campania "8% pentru educaţie": alocarea, începând cu 2007, a unui procent de până la 8% din P.I.B. pentru Educaţie, pe bază de proiecte de transformare a sistemului; schimbarea Legii învăţământului
Bac-ul – la muzeu!: închiderea, din vara lui 2007, a sistemului examenului de bacalaureat, aşa cum el se desfăşoară în forma actuală; înlocuirea acestuia cu o examinare standard modernă, contracost, la dispoziţia absolvenţilor de liceu care doresc să urmeze studii superioare
Arta şi măiestria de a fi profesor: includerea, din octombrie 2007, în ofertele tuturor universităţilor, a unui masterat de educaţie / practica predării (Practice of Teaching)
Cariera Didactică: proiectarea şi punerea în fapt a unei strategii moderne de dezvoltare a resursei umane din educaţie, centrate pe creşterea profesională a personalului care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, având ca obiectiv strategic consfinţirea statutului social de prim rang şi a demnităţii profesiei de dascăl în România; calendar: 2007-2015
Modelul 6-3-3 pentru duratele şcolarizării în ciclurile primar-gimanzial-liceal: construcţia unui model al educaţiei de bază în concordanţă cu dezvoltarea biologică şi psihosomatică a copilului (primii şase ani de educaţie – petrecuţi în aceeaşi şcoală); calendar: 2007-2015
Şcoala – ALTFEL!: MAI PUŢINE DISCIPLINE în fiecare semestru (de exemplu: 5; 6; 7; 8); ACELAŞI NUMĂR DE ORE pe săptămână pentru fiecare disciplină (de exemplu: 4; 3); un PORTOFOLIU SEMESTRIAL de discipline OBLIGATORII şi LA ALEGERE (de exemplu: 7 discipline pe semestru = 4 discipline obligatorii + 3 discipline la alegere); programe şcolare / manuale adecvate; formare profesori adecvată; calendar; 2007-2015
Descentralizare managerială: delegarea autorităţii alocării resurselor umane şi financiare directorilor şi consiliilor de administraţie din şcoli; calendar: 2007-2012
Inspecţia şcolară şi instituţională: scoaterea funcţiei de inspecţie şcolară de sub autoritatea furnizorului naţional de educaţie; crearea unui organism independent (consorţiu) de inspecţie şcolară şi instituţională, ale cărei responsabilităţi principale sunt evaluarea stării şi procesualităţii învăţământului preuniversitar şi oferirea de feedback (constatări; recomandări de îmbunătăţire) furnizorului naţional de educaţie; calendar: 2007-2010
IB: cuprinderea a 10% din unităţile şcolare preuniveristare în programul International Baccalaureate (www.ibo.org); calendar: 2007-2017
"Tezaurul educaţiei": colectarea / actualizarea informaţiilor statistice relevante şi construcţia unor modele de progonză a procesualităţii educaţiei, pe baza datelor demografice specifice; calendar: 2007-2010.


3. Concluzii


1. A treia transformare profundă a Şcolii moderne ca sistem public în România, după Spiru Haret şi după comunişti, încă nu a avut loc
2. Educaţia este proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani, pentru că prin educaţie societatea îşi schimbă infrastructura mentală, iar această schimbare vitală, în concordanţă cu valorile timpului nostru, încă nu s-a produs, după 1989
3. În viziunea mea, scepticismul utopiei nu-şi are loc. Proiectul este perfect fezabil, şi poate fi condus astfel încât să nu fie perceput ca ameninţare – cu luciditate, cu pragmatism şi cu infinită iubire de Şcoală. Sunt profesionişti ai educaţiei care îl ştiu, îl vor şi îl pot susţine, punând la dispoziţie expertize pe dimensiuni multiple: educaţie non-formală; educaţia adulţilor; training şi consultanţă; experienţă internaţională; managementul schimbării; leadership transformaţional
4. "ŞCOALA PE BUNE" este un exerciţiu profund de ÎNVĂŢARE COLECTIVĂ la scara întregii societăţi, fundamentat pe ÎNCREDERE, ONESTITATE, COMPETENŢĂ, PERFORMANŢĂ şi CURAJ, gândit să genereze câştiguri ireversibile – pe termen scurt, mediu şi lung – pentru toţi actorii individuali şi instituţionali implicaţi în punerea sa în fapt. Timpul va proba.
[1] www.lmt.ro
[2] www.lmt.ro/scoala/scoala.html

-
-

-

V. Criterii vechi si noi de selectie a elitelor: perspectiva comparativa

Violeta Ciobanu

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti

-

Rezumat

Prezentarea de fata urmareste o analiza comparativa a modalitatilor de selectie de personal inainte si dupa 1989, cu exemplificare in sfera elitelor economice si administrative.

Incercam sa scoatem in evidenta criteriile functionale de selectie in perioada comunista, dintre care mai importante sunt studiile si apartenenta la PCR.

Urmarim apoi criteriile functionale de selectie astazi (cu toate ca ele au suportat in timp, dupa 1989, modificari succesive). Cele mai importante sunt studiile de specialitate si cunoasterea limbilor straine, precum si sustinerea institutionala si / sau de partid.

Analizam ponderea pe care o au diversele criterii in fiecare situatie in parte si comentam diferentele constatate.

In concluzie, selectia de personal postdecembrista a devenit mai complexa si mai „calata” pe contextul specific postului respectiv, ea ridica insa numeroase probleme legate de criteriile optime de eligibilitate, precum si probleme de multiculturalism / transculturalism.
-

-
-

VI. Mobilitatea elitelor politice romanesti intre local si national

Laurentiu Stefan

Universitatea Bucuresti

-

Rezumat

Prezentarea analizeaza carierele politice in Romania post-comunista, cu un accent pe mobilitatea intre politica locala si politica nationala, in cadrul teoretic oferit in special de Joseph Schlesinger si Peverill Squire.

Contributia incearca o identificare a grupurilor de politicieni cu ambitii "discrete", "statice" si "progresive", pornind de la o analiza a experientei politice si a opiniilor parlamentarilor si elitelor locale. Pentru o mai buna intelegere a paternurilor de mobilitate, analiza distinge intre pozitiile la nivel local, parlament si pozitiile la nivel central.

In final se propune o caracterizare a parlamentului Romaniei in functie de tipul dominant de politician care a populat de-a lungul anilor aceasta institutie centrala a democratiei.

-
-

-

VII. Le regroupement politique de la nomenklatura roumainedurant la periode de transition 1989 – 2000

Raluca Grosescu

Universite de Paris X Nanterre, Franta

-

L’étude présente constitue une analyse quantitative de la continuité politique de la Nomenklatura roumaine après 1989. Nous nous interrogeons sur le degré dans lequel les anciennes élites communistes roumaines ont réussi � préserver un certain pouvoir politique durant les premières dix années de transition, en occupant des positions législatives ou exécutives au niveau national.

Le premier objectif de cette recherche est d’analyser la dynamique de la reproduction des élites communistes dans les principales institutions politiques postcommunistes entre 1989 et 2000 et d’évaluer leur influence dans le processus décisionnel visant les transformations politiques et économiques engendrées par la transition. Pour une vision compréhensive de ce phénomène, les résultats de notre analyse seront comparés � des chiffres issus des enquêtes similaires, réalisées par différents chercheurs dans d’autres pays de l’Europe Centrale et Orientale.

Le deuxième objectif vise de déterminer quelles catégories de Nomenklatura ont été les plus aptes de suivre une carrière politique après 1989, comment elles se distribuent dans différentes institutions politiques postcommunistes et comment les réseaux de l’ancien parti unique ont fonctionné dans le recrutement des personnes censées � occuper des positions d’élite durant la période de transition.

Le troisième objectif de notre analyse touche au regroupement politique de la Nomenklatura dans différents partis politiques, afin de déterminer si des distinctions évidentes peuvent être établies au niveau de la composition des élites recrutées par les principales forces politiques actives en Roumanie entre 1990 et 2000.

La continuité politique des élites communistes roumaines après 1989 est mesurée dans cette recherche en termes d’afflux de la Nomenklatura dans la nouvelle élite politique. Ce qui nous intéresse donc c’est d’évaluer le degré dans lequel cette ancienne bureaucratie dirigeante a réussi dans l’après-communisme � conserver un pouvoir décisionnel au niveau politique et � influencer le cours des transformations produites par la transition d’un système � un autre. Notre étude ne porte donc pas sur le destin postcommuniste de l’ensemble de la Nomenklatura, mais se propose seulement de jeter quelques lueurs sur l’évolution sociale d’une partie de la Nomenklatura roumaine, celle la plus motivée � conquérir une place dans la histoire politique postcommuniste.

Pour aboutir � ces résultats, des informations concernant les carrières politiques et professionnelles suivies par l’élite politique nationale roumaine postcommuniste durant la période 1945 - 1989 ont été collectées et codifiées dans une base de données SPSS, dénommée Base de Données Nomenklatura. L’échantillon analysé inclut 1871 personnes, représentant les catégories suivantes : tous les membres des institutions provisoires de pouvoir constituées durant la Révolution de Décembre 1989 - le Comité du Front du Salut National (CFSN), le Gouvernement Provisoire dirigé par Petre Roman et le Conseil Provisoire d’Union Nationale (CPUN) -, tous les ministres roumains nommés en fonction entre 1990 et 2000, tous les parlementaires roumains actifs entre 1990 et 2000, tous les dignitaires des Administrations Présidentielles et tous les membres des Bureaux Exécutifs des principaux partis politiques roumains entre 1990 et 2000.

-

-
-

VIII. INSTITUŢII TOTALE SAU INSTITUŢII BASTARDE? Scolile de cadre ale partidului comunist şi metamorfozele lor

Mihai Dinu Gheorghiu

Universitatea „Al. I. Cuza“, Iasi; Centre de Sociologie Européenne, Paris

-

Rezumat

Şcolile superioare ale partidelor comuniste, instituţii deopotrivă politice şi intelectuale, au constituit până spre sfârsitul secolului trecut un model de şcoală internaţională pentru fomarea elitelor. Caracterul de „elită” al conducerii partidelor comuniste a fost adesea contestat, dar aici termenul are o semnificaţie „neutră”, desemnând doar membrii unui grup situat în câmpul puteri. Continuând până la un punct tradiţia universităţilor populare fondate în secolul al XIX-lea, aceste şcoli erau rezervate cadrelor şi activiştilor de partid, selecţionându-şi publicul pe criterii care îmbinau originea socială cu vechimea în partid şi cu experienţa profesională. Fără a fi complet ignorate, mai ales în cazul stagiilor doctorale, criteriile intelectuale, performanţa universitară nu constituiau decât factori secundari în această selecţie. Constituite la început împotriva elitismului social al universităţilor tradiţionale, distanţa dintre aceste „contra-universităţi“ şi cele legitime s-a redus mult în urma unui întreg proces de academizare şi a efectelor controlului exercitat de partidul comunist asupra sistemului de învăţământ, îndeosebi în domeniul ştiinţelor sociale.


Secretomania şi tabuurile specifice acestor instituţii, dispariţia lor bruscă după 1989, conversiunea forţată a majorităţii membrilor lor, lipsa lor de încredere în ştiinţa politică occidentală au îngreunat cunoaşterea acestor instituţii. Comunicarea aceasta prezinta o parte din rezultatele cercetării întreprinse la Berlin, în cadrul Centrului Marc-Bloch şi al Max-Planck-Institut für Bildungsforschung, în 1994-1995, asupra formării cadrelor de conducere de partid (SED) din Germania de Est după 1945, completată cu date privind instituţiile asemănătoare de formare a cadrelor din România, Bulgaria, URSS şi Cehoslovacia.


Prima ipoteză a studiului lua în considerare promovarea socială a membrilor acestei instituţii, ale cărei metamorfoze succesive ar fi trebuit să le favorizeze acestora reconversia politică şi/sau profesională. Aceste şcoli de partid ar fi confirmat astfel idealul mişcării universităţilor populare din secolul anterior. O a doua ipoteză se referea la caracterul „total“ al instituţiei manifestat îndeosebi prin funcţiile ei sociale şi politice. Pe parcursul a mai bine de jumătate de secol, şcolile de partid au constituit unul din acele mecansime esenţiale de reproducere a unor regimuri politice dictatoriale, un dispozitiv de înregimentare a intelectualilor şi un instrument de cenzură. După 1989, s-a impus analogia dintre caracterul „totalitar“ al regimurilor de tip sovietic şi caracterul „total” al instituţiilor de formare a cadrelor acestora.

-
-

-

IX. ROMÂNI ÎN PEREGRINATIO ACADEMICA.
Câteva repere asupra logicii migraţiei studenţeşti şi a transferurilor culturale
în epoca pre-comunistă

Lucian Nastasa

Datorită carenţelor învăţământului superior românesc şi mirajul reprezentat de apusul Europei, universităţile străine au deţinut multă vreme monopolul formării elitei intelectuale autohtone. Se poate estima, fără exagerare, că în intervalul 1860-1944, aproape toţi miniştrii, membrii cabinetelor ministeriale, profesorii universitari şi alţi înalţi funcţionari au urmat filiera studiilor în străinătate.

De altfel, la cumpăna veacurilor XIX-XX, un intelectual român remarca nu fără oarecare tristeţe faptul că diriguitorii noştri, cu toate că şi-au completat şi desăvârşit « cunoştinţele la metodele din Germania şi Franţa », sunt incapabili să înţeleagă rostul unui sistem universitar naţional bine dotat şi articulat; şi deşi « cultura apuseană ne-a format profesorii noştri universitari », « am fost şi suntem încă tributari apusului pentru importarea ştiinţei ». Doar în felul acesta se pot explica sursele transformării societăţii româneşti şi cum s-a reuşit, în mod alert, sub influenţa modelelor occidentale, modificarea aspectului şi spiritului culturii naţionale, până atunci de factură orientală şi ortodoxă.

-

-
-

X. Din trasaturile elitei moderne a romanilor

Ion Bulei


Venirea Occidentului la malurile Dunarii dupa 1829 si orientarea noii generatii a elitei romane catre Apus determina si o trecere destul de rapida de la o elita sedentara la una dinamica, caracteristica vremurilor moderne. Idealul vechii boierimi era omul acoperit de grasime. Se si spunea ca fiecare strat avea semnificatia unui rang. Boierul se deplasa sustinut de slujitori si era, vorba lui Pompiliu Elide, intruparea lenei. Mentalitatea burgheza si noul model de aristocrat occidental impun si in spatiul romanesc o radicala schimbare. Lenevia e inlocuita de mobilitate. Si ca mod de viata, prin practicarea sporturilor, o viata activa, alt comportament in societate si alt mod de a se imbraca. Dincolo de imbracaminte si comportament noul tip de om politic este educat in Occident. Din cei 155 de ministrii dintre 1866-1916, 101 facusera studii in afara. Studiile sunt mai ales de drept (in 1900 din 120 judecatori inamovibili 50 sunt pregatiti in Occident si din 2800 de avocati 400 sunt cu studii afara).

Politica e folosita de noii veniti ca o trambulina sociala, existand o mare confuzie intre interesul public, interesul de partid si interesul privat. Noii politicieni, odrasle ale vechii boierimi sau noi veniti social, sunt de regula buni oratori, calitate foarte apreciata in epoca, considerata chiar prima calitate a omului politic. Ei au un slab dialog cu alegatorii, redus doar la orase, in colegiile restranse. Nu se aleg de regula pentru calitatile lor, ci gratie administratiei sau calculelor politice de la centru. Toti se orienteaza spre o buna relatie cu capul statului, cu suveranul. Unii reusesc, precum Bratienii, D. A. Sturdza, E. Costinescu, T. Maiorescu...Altii mai putin precum P.P.Carp, Gh. Gr.Cantacuzino, L. Catargiu, N. Filipescu, Al.Lahovari... In general conservatorii, prin obiceiul lor de a spune deschis suveranului parerea lor, sunt mai putin apropiati de suveran. Toti au legaturi in lumea politica europeana (se remarca: Take Ionescu, P.P.Carp, D. A Sturdza...) si, prin ei, lumea romaneasca este in sec. XIX, foarte "in Europa".

Unii dintre noii politicieni sunt intelectuali, profesori, medici, juristi, istorici, si intra in elita politica prin meritele lor, ceea ce da o calitate in plus acestei elite. Ea, elita, nu e numeroasa (C. Bacalbasa dadea pentru Vechiul Regat cifra aproximativa de 50 de personalitati in jurul carora se invartea lumea politica prin ceea ce avea ea caracteristic). Se observa o tendinta de amestec intre diferitele straturi ale elitei boieresti si burgheze, liberale si conservatoare (Al I. Cuza e casatorit cu Elena Rosetti, fiica marelui boier Iordache Rosetti, I.I.C. Bratianu cu principesa Moruzzi si apoi cu Eliza Stirbei, alta principesa, Al. Marghiloman cu Eliza Stirbei...). Regulile moralei nu functionau ca atare, cu rigoarea din alte parti (regina Maria, M. Ghermani, I.I.C. Bratianu...). Politica moderna e pentru toti o sursa de stress. Multi mor de timpuriu si de bolivasculare: Al. Lahovari, L. Catargiu, M. Ghermani, Gh.Gr. Cantacuzino... Intr-un moment de intensitate a procesului de modernizare romanii din Vechiul Regat s-au dovedit capabili sa asigure o elita politica de calitate, comparabila prin varfurile ei cu elita conducatoare din Occident.

Problemele pe care le-a avut de rezolvat aceasta elita sunt mari si mai ales foarte multe.Si elita a reusit in unele si n-a reusit in altele. Mai ales n-a reusit sa rezolve chestiunea agrar-taraneasca. Si a avut de intampinat un 1907. N-a reusit sa stapaneasca nici toate problemele modernizarii, care a ramas un proces neterminat. Elita romanilor din afara Regatului a fost doar la inaltimea problemelor cotidiene, n-a oferit perspectiva unei dezvoltari nationale viabile. In general dezvoltarea in spatiul romanesc ramane mult subordonata factorilor externi. Si de prea multe ori elita a crezut ca nici nu are alt rol decat acela de a gasi cele mai potrivite cai de acomodare cu imprejurarile.

-
-

-

XI. Cine stabileste elitele?

Alexandru Florian

In atmosfera anticomunista pe care a favorizat-o organizarea unei comisii prezidentiale ce nu pare sa-si fi definit obiectivele, având insa concluziile redactate, a reflecta astazi la problema elitelor socialismului real si a convertiri lor dupa 1989, pare o initiativa sortita esecului din start. Ea este in afara actualitatii modelor culturale si tematice dominante. Prin urmare, orice vei spune nu va fi bine si, in cel mai bun caz, vei fi catalogat drept un intelectual comunist reesapat si convertit la modelul ideologiei political corectness, atât de dispretuit de actualii „boierii ai mintii”. In aceste conditii, a argumenta ca in câmpul culturii politice dintre 1948-1989 au putut sa existe si mesaje analitice sau teoretice, dincolo de cele ideologizante, de cele legitimatoare sau de cele laudative, este un non sens? Discursul elitist dominant astazi ne preseaza sa condamnam trecutul recent, sa facem tabula rasa din patru decenii de istorie recenta.

Cu riscul asumat de a deschide o cutie a Pandorei, voi spune, impreuna cu Mihai Dinu Gheorghiu, ca pe lânga „culturnici”, au fost si intelectuali care „au facut posibila existenta unei culturi literare si filosofice in România postbelica, ireductibila la cultura de partid, gratie careia s-au putut afirma si unii dintre procurorii lor de astazi”[1]. In eseul din revista Altitudini, MD Gheorghiu ii amintea pe Ov. Crohmalniceanu, Ion Ianosi, Radu Florian. Au fost si altii.

Revelatiile despre angajamentele lor politice „rusinoase” sunt destinate sa demoleze un posibil statut profesional dobândit in câmpul culturii sau al stiintelor socio-umane. Spun posibil, intrucât o dezbatere despre elite ar necesita, inainte de toate, clarificarea criteriilor pentru delimitarea elitelor in spatiul social al unei anumite societati. Asemenea revelatii se fac mai ales pentru a timora mesajul si asa firav, al unei culturi a stângii democrate.

Acestor atitudini demolatoare si agresive le raspund ca evaluarea unei atitudini culturale, intelegerea unei opere intelectuale, este plurideterminata de: biografie, de valorile politice impartasite, de sistemul social, institutii, conjuncturi si, nu in cele din urma, de profilul moral al autorului. Fac parte dintre acei care considera ca este destul de greu sa faci o ruptura intre optiunea politica si creatia literara sau filosofica. De aceea nu cred ca elitele culturale interbelice, care au vehiculat mesajul extremei dreapta, au facut-o „intr-un moment de ratacire”. In timp ce, intelectuali din socialismul real au sustinut ideologia dominanta a comunismului national si totalitar din convingere. Dar, mai cred ca o anume sensibilitate sau asumare a unei orientari politice nu este obligatorie cu inregimentarea sau slujirea obedienta a unui partid politic. De aceea, pe timpul dictaturii partidului unic, in anumite momente, puteai sa fi de stânga in spatiul public, fara ca sa fii si indoctrinat sau „culturnic” sau „propagandistul de serviciu”. Dimpotriva.

Comunicarea prezinta mai multe elemente biografice, politice si institutionale, care luate impreuna alcatuiesc un raspuns la intrebari legate de destinul intelectualilor si semnificatia operei lor. Optez pentru inlocuirea termenului de elite cu cel de intelectuali, pentru ca nu as vrea sa se confunde cu semnificatia conceptului din doctrinele sau atitudinile elitiste. De asemenea, al doilea argument pentru care prefer neutralitatea cuvântului „intelectual” este faptul ca invoc cazul tatalui meu. Profesor universitar autor a 13 carti, a avut un destin cultural marginalizat de catre autoritatile comunismului national sau de catre vocile culturale dominante de dupa 1990. Aceasta pentru ca, inainte de 1989, a vrut sa faca stiinta politica, in afara dogmelor de partid, iar dupa 1989, intr-o perspectiva ce a fost perceputa ca daunatoare elitismului de dreapta in ascensiune. In loc de a fi un reprezentant al elitei, mai degraba a incomodat câmpul cultural dominant al comunismului national si pe cel al tranzitiei.

[1] Mihai Dinu Gheorghiu, „Păcatele tinereţii” şi schimbarea generaţiilor, în Altitudini, nr. 2 (martie)/2006, p.9.

-

-
-

XII. The Last Leninist Revolution. Theory and Praxis of A Revolutionary Authority in Romania

Alexandra Ionescu

Institutul de Cercetari Politice din cadrul Universitatii Bucuresti

Has the Romanian Revolution of 1989 produced a renewed vision of post-communist political authority? Can the fall of Romanian communism in December 1989 be seen as the end of a political venture that informed the political institutions and the exercise of political power for several decades?

What was rejected and what remained from the Romanian communism as a political system after the Revolution of 1989? In order to answer those questions, the study explores the ways the newly emerging and established political actors right after the demise of the Romanian Communist Party thought of themselves as "revolutionaries", envisaged the political change, its imperatives and its emergences and acted as political authorities in charge of this political transformation.

-
-

-

XIII. Scoala de Literatura si Critica literara “Mihai Eminescu”

Lucia Dragomir



Infiintarea, in 1950, a Scolii de Literatura si Critica literara “Mihai Eminescu” se inscrie firesc in dorinta partidului comunist de a-si crea “viitoarele cadre scriitoricesti” iesite din rindul poporului. Acestea urmau sa iasa din aceasta scoala dublu pregatite : ar fi avut un nivel ideologic corect si ar fi fost in stare sa aplice in viitoarele lor opere modelul realismului socialist. Ea este in acelasi timp una din masurile de control al accesului la profesiunea de scriitor. Ideea nu este noua, in URSS exista deja o astfel de scoala, iar PCR nu este singurul care o preia: o astfel de scoala a existat si in RD Germana (cum aflam din teza de doctorat a lui Mihai Dinu Gheorghiu).

Scoala de literatura combina intr-un spirit specific epocii conditii materiale excelente intr-o perioada de penurie generala cu disciplina si controlul riguros. “Regimului de cazarma” (cf. Dan Desliu) ii corespund astfel o bursa considerabila, o cantina de invidiat si multe alte avantaje demne de un viitor scriitor de partid. Recrutarea elevilor, pregatirea lor si repartizarea in frontul literar la sfirsitul studiilor revine in cea mai mare masura Uniunii Scriitorilor care se pare ca priveste aceasta sarcina cu ostilitate si se dovedeste depasita de inflatia “scriitorilor cu diploma”, care antreneaza concurente literare si dezechilibre intre generatii. Mai mult decit atit, Scoala de Literatura nu are efectele scontate : majoritatea absolventilor sai sint incapabili sa dea “literatura noua” atit de asteptata.

Atit ideologii de partid care au sperat in acest experiment, cit si Uniunea Scriitorilor, implicata cu voie sau fara voie in aceasta istorie, trebuie sa admita ca acesta investitie a fost un esec. “Marile opere realist socialiste” autohtone ramin domeniul scriitorilor “fara diploma”. Scoala de Literatura se inchide astfel dupa numai patru ani de functionare.

-

-
-

XIV. Elite schooling in Romania under Communism. Regional and professional background, ethnicity, gender representations, and elite circulation under Communism
- The Case of “Stefan Gheorghiu” Academy and its local branches -

Mihaita Lupu

Central European University, Budapest

In my intervention, I will give a short picture of the party school network in Romania, i.e. a short history of the institutions and the influence of the politics over the dynamic of party schooling as put forward by the data collected at the archives in Bucharest and Craiova in April 2005.

I have studied data at the archive of the former central party academy in Bucharest and the one of the former local party school in Craiova, looking over 1000 files, either personal data of students, financial documents or administrative figures. I am interested in bringing new evidence of the way the party school system has been influenced by the politics but also affected the political and economic environment in the country both before and after 1989.

In my view, creating the space of forming the generations of the new Communist leaders did not helped the regime to strengthen itself but, on contrary, it put pressure on its functioning before 1989 and slowed down the reforms in 1990s.

-
-

-

XV. Tipuri de lideri în România anilor 2000
Marcela Monica STOICA
Facultatea de Ştiinţe Politice,
Universitatea din Bucureşti


Tipologia liderilor
Liderul charismatic în România
Studiu de caz
Concluzii


În această lucrare doresc să discut despre emergenţa liderilor carismatici şi populari în România, după anii 2000, pornind de la unele rezultate ale sondajelor de opinie şi de la observarea şi analiza lor din modul cum sunt prezentaţi în mass media. Politologii încercă să coreleze imaginea liderului politic de performanţele legate de creşterile în sondaje ale partidelor.

Am pornit de la următoarele teze:
- noul tip de lider în România anilor 2000 nu este uşor de definit sau operaţionalizat. Acest lucru ne face să discutăm despre nişte încercări la dezvoltarea tipologiei liderilor sau să le descriem atributele.
- a doua teză este aceea că leadership-ul nu poate fi înţeles mai mult ca o calitate personală dar ca o relaţie (nu poate fi înţeleasă în afara contextului lider – adepţi/suporteri).
- a treia teză este că liderul are încă relevanţă,chiar crescândă, în sistemul politic contemporan, în societatea noastră atât de intens influenţată de mass media şi aici ne referim la nivelul de identificare emoţională a cetăţenilor cu liderii politici ca persoane.

Există propuneri diferite pentru tipologia liderilor.

Blondel în studiul lui intitulat Political Leadership, Towards a General Analysis (London: Sage, 1987), a definit 3 seturi de întrebări pentru o cercetare empirică a fenomenului leadership-ului.
Întâi apare necesar să se studieze originile şi personalitatea liderilor politici; în al doilea rând, să descriem rolurile şi comportamentele lor (şi în acest context se dezvoltă tipologia leadership-ului) şi în al treilea rând să evaluăm impactul liderilor asupra sistemelor politice. Se poate presupune că aceşti factori interacţionează, mai ales că back-ground-ul şi personalitatea influenţează rolul şi comportamentul lor asupra procesului politic.

Blondel se referă la distincţia dintre om de stat obişnuit vs eroi politici şi se referă la dihotomia lideri transformatori vs lideri tranzacţionali, propus de Mc Gregor Burns şi menţionează diferenţierea dintre personalităţi - celebrităţi vs agenţi ai schimbării (pag. 27, Blondel).

Redusă la extrem, schema lui Blondel propune:
- la nivelul preocupărilor politicii largi
protector, salvator (schimbări mici)
ideolog (schimbări mari)
- la nivelul preocupărilor politice înguste:
manageri (schimbări mici)
inovatori (schimbări mari).

Mutaţiile sociale impun noi reguli în raportul de dominare. Sensul elitelor se schimbă şi cu asta se schimbă şi sensul democraţiei reprezentative. De mutaţiile sociale profită imediat elitele emergente pentru a câştiga mai mult din spaţiul libertăţii şi al puterii.

Cu cât mai complexă şi mai diferenţiată este o societate, cu atât mai variabilă şi diversă este elita ei. Elita se află în relaţie cu masele pe care le reprezintă.
Democraţia nu este numai un mecanism al luării deciziilor ci şi o modalitate de a furniza cetăţenilor şansa de a se identifica emoţional. Nu se poate înţelege liderul fără suporteri şi fără înţelegerea legăturilor dintre ei. Dar identificarea nu este un proces preponderent raţional. Este emoţional, non-raţional, parţial subconştient şi de aceea pretinde o analiză care nu poate fi prea pozitivistă.

Teoriile tradiţionale despre elite se confruntă cu emergenţa societăţilor moderne.

Un vechi discurs care rămâne în toate ocaziile este că accelerarea procesului mutaţiilor determină şi o trecere de la elite vechi la elite noi.

Elitele noi sunt reprezentantele succesului economic sau ale imaginarului colectiv şi nu sunt reprezentantele nevoilor sociale.

Dar masele sunt în căutare. Fără să îşi dea seama de asta, caută un om capabil să forţeze cursul lucrurilor, să reunească idealul cu realul. Nevoia de un anumit tip de autoritate se iveşte, ei pot să schimbe situaţia din interior, iar liderii dotaţi cu carismă răspund acestor nevoi. Aşa cum arată şi S. Moscovici „Carisma denotă (propriu-zis ) un har, o relaţie de o anumită calitate între adepţi şi stăpânul în care au încredere şi căruia i se supun. Odată recunoscut acest har el acţionează ca un placebo simbolic”.

Circumstanţele în care ia naştere un astfel de lider carismatic sunt excepţionale; o uzură gravă a credinţelor (G.Becali), o dezamăgire faţă de instituţiile statului care îşi pierd vitalitatea (T. Băsescu), sentimentul că totul în jurul lor se prăbuşeşte.

Aceşti lideri carismatici şi populari devin idoli populari, celebrităţi iar mass media este adesea privită ca fiind cauza acestui fenomen al celebrităţii. Astfel, dincolo de sensul tradiţional atribuit elitelor apare nevoia acceptării diversităţii elitelor. Politicienii contemporani trebuie să reflecte dar şi să atragă emoţii; au devenit „rezervor, depozit de emoţii” apelând la nevoile emoţionale ale publicurilor respective.

Traian Băsescu
A câştigat pe mesajul referitor la instituţiile statului care trebuie să funcţioneze i să devină credibile. A impus un stil nou, non-conformist atrăgându-şi simpatia şi sprijinul tinerilor, stilul Băsescu: şuviţa, râsul, modul de a vorbi şi a râde, inflexiunile vocii, restaurantul preferat, genul de femei preferate, etc, şi mai ales „frazele memorabile” care s-au întipărit în mentalul colectiv. Conform ultimelor sondaje de opinie cota de încredere se menţine ridicată.

Gigi Becali
Liderul unui partid care creşte în sondaje, PNG, patronul unei echipe de fotbal, cunoscut de la manifestările sportive, talk-show-urile în care apare au audienţă mare, ducând la creşterea rating-ului. Se remarcă un trend ascendent în ceea ce priveşte cota de încredere. Este o voce de acces (acces voices), face apel la valorile tradiţionale: credinţă, familie, şi se remarcă prin acte de caritate (case, biserici, ajutoare sinistraţi). Şi-a cucerit renumele de războinic, luptător, mass media numindu-l „Războinicul luminii”.

Concluzii

Societatea românească care mai este încă într-un proces de transformare este şi în căutare de modele cu care să se identifice. Acest lucru duce la ascensiunea unor lideri care nu fac parte din modelul de elite consacrat tradiţional. Nu se poate face abstracţie de ei, ei există, vocea lor este ascultată, sunt în centru scenei, au vizibilitate şi recunoaştere publică în cel mai înalt grad. Ei sunt o sursă de inspiraţie pentru majoritatea celor fără de putere, fără bogăţie, educaţie, legături familiale. Iar tinerii îi privesc ca modele de comportament şi moralitate. Sunt elite-celebrităţi, elite-vedete, produsul mass media, iar populaţia sărăcită, dezamăgită de politicienii care au evoluat până acum, este atrasă de acest nou prototip de lider popular şi carismatic. Altfel spus, sunt o versiune modernă a paradisului unde promisiunile devin adevărate.

-

-
-

XVI. Neo-comunism vs. anti-comunism post-comunist
Structurarea sferei publice în România post-decembristă


Cristina Petrescu

Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti


Aniversarea a 16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 a reprezentat pretextul unei reveniri spectaculoase a retoricii anti-comuniste în sfera publică. Trecutul comunist, o prezenţă din ce mai discretă în discursurile politice de după alegerile din 1996, a fost readus în prim-plan, în timp ce anti-comunismul a redevenit un principiu de legitimare politică.

Lucrarea de faţă îşi propune să discute originile discursului anti-comunist, formele sale de manisfestare, precum şi grupurile sociale care l-au formulat şi impus în sfera publică. Abordarea autoarei este comparativă: lucrarea îşi propune, spre exemplu, să explice de ce, la 16 ani de la Revoluţie, în România se vorbeşte despre lustraţie ca despre o “curăţire” necesară înaintea “integrării în Europa,” în timp ce în Ungaria vecină, membră deja a Uniunii Europene, preferinţele electorale ale populaţiei se îndreaptă către fost membru al conducerii Tineretului Comunist şi nu către un fost disident.

Argumentul principal al lucrării este acela că persistenţa şi dominaţia discursului anti-comunist România post-comunistă sînt manifestările unui sindrom cultural şi social generat de o relaţie traumatică în raport cu trecutul comunist. Inspirată de cercetările istoricului Henry Rousso referitoare la Franţa postbelică, autoarea susţine că acest sindrom caracterizează o importantă parte a elitei intelectuale din România, care, după cum este binecunoscut, nu şi-a exprimat public convingerile anti-comuniste înainte de 1989; pe scurt, nu a produs disidenţe notabile comparat cu ţările din Europa Centrală. Acest lucru nu înseamnă neapărat că elita intelectuală din România a fi aprobat comunismul, ci doar că, în comparaţie cu cele central-europene, nu a îndrăznit, cu puţine excepţii, să critice public comunismul pe atunci cînd era încă la putere. O ţară care a suportat aproape fără să protesteze un regim precum cel al lui Nicolae Ceauşescu nu poate justifica tăcerea ei decît reiterînd ideea că dictarura comunistă din România a fost cea mai dură din întreg lagărul sovietic, cea care a produs cele mai multe victime şi a construit cea mai performantă poliţie politică.

În lipsa unor studii comparative la nivel regional, teza “excepţionalismului” românesc este încă o ipoteză de lucru mai mult decît o concluzie bazată pe analize istorice. Desigur, pe baza cercetărilor efectuate pînă în acest moment, există un consens cu privire la bilanţul negativ al comunismului în oricare dintre ţările în care a fost la putere. În România, însă, existenţa anti-comunismului post-comunist, care cere imperativ comdamnarea comunismului, indică faptul că asumarea comunismului ca parte a istoriei recente a acestui popor nu s-a produs încă.



XVII. Elita intelectuala in postomunism: Grupul pentru Dialog Social

Camelia Runceanu

Centre de Sociologie Européenne - Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales
Universitatea din Bucuresti


Textul prezentat face parte dintr-o cercetare mai ampla care se afla in curs fiind vorba de un studiu care se desfasoara pe o perioada de 15 ani (din 1990 si pana in 2004) si care presupune o analiza a presei scrise, in special a Revistei 22, tribuna Grupului pentru dialog social.

In aceasta comunicare imi propun sa investighez Grupul pentru dialog social (constituit la 31 decembrie 1991) la inceputurile sale, mai exact modul in care se construieste programul GDS si structura acestuia, criteriile de apartenta la Grup.

Programul GDS se construieste in jurul unor concepte esentiale pentru perioada postcomunista precum cel de « societate civila », « decomunizare », « valori democratice », « responsabilitati civice ». In « Declaratia de constituire », Grupul isi propune sa pregateasca populatia in vederea procesului de decomunizare si pentru intelegerea responsabilitatilor civice pentru o participare activa la toate nivelurile vietii politice. GDSul « aspira sa reprezinte constiinta lucida » a societatii romanesti care « a fost umilita si destructurata ». Membrii Grupului doresc sa contribuie la « iesirea din dezastru si la regenerare » si isi declara « explicit » dorinta de a nu fi « un centru de putere, ci un centru de influenta ». Fiecare membru avand insa dreptul la propriile optiuni politice care insa nu trebuie sa afecteze « statutul si orientarea Grupului » - lucru cuprins in programul grupului in momentul in care Radu Filipescu, in prezent presedinte al GDS, isi crea propriul partid : Partidul Republican.

Grupul isi afirma adeziunea la valorile anticomuniste, refuzand « orice colaborare cu cei care au sustinut vechiul regim ». GDSul se prezinta ca « o instanta de reflectie critica asupra problemelor fundamentale care framanta societatea civila romana, asupra inserarii ei in contxtul european » si ca un « club de dezbateri intre intelectuali de diferite profesii, care isi propune sa prospecteze caile de evolutie si organizare ale societatii », « un laborator » in care intelectualii « sa gaseasca (sa caute) impreuna strategiile si solutiile de care societatea romaneasca va avea nevoie ». Grupul isi propune organizarea de « dezbateri deschise in randul diferitelor categorii sociale : studenti, muncitori, militari, intelectuali », toate acele categorii ignorate si marcate de ideologia comunista. Aceste dezbateri au drept scop o lupta pentru pluralismul discursiv si pastrarea contactului cu realitatile societatii in intregime. Grupul va edita inca de la inceputurile sale o publicatie care se doreste a fi « o oglinda a noii societati civile romanesti in toate articulatiile ei » (in 20 ianuarie 1990 apare primul numar al Revistei 22). In « Editorialul 22 » din acest prim numar se explica alegerea denumirii publicatiei Grupului : « 22 doreste sa se constituie ca expresie » a revoltei populare din decembrie 1989, « purtatoare de cuvant a celor ce au iesit in strada pentru a-si impune drepturile ». Grupul doreste, in paginile publicatiei sale, sa « pastreze viu spiritul revoltei » si sa fie « o instanta critica » a realitatii de dupa caderea regimului comunist. Cei vizati sunt in primul rand tinerii, primii initiatori ai acestei schimbari, cei care au facut posibil « DIALOGUL ». Revista 22, in acest prim editorial, se declara « o publicatie a reflectiei critice in care dialogul lucid si sincer va fi o constanta ».

Intelectualii membri GDS afirma ca vorbesc in numele « societatii civile » pe care doresc sa o reprezinte inca din primele luni de dupa evenimentele din 1989. E interesant de vazut unde se afla « societate civila » in reprezentarile lor. Nu ma intereseaza atat definitia clasica a notiunii de « societate civila » cat acea « societate civila » din reprezentarile lor, perceptiile lor asupra « societatii civile » tinand cont de uzajul pe care il fac in discursurile si practicile lor, si chiar in actiunile indreptate catre societatea romaneasca[1].

Totodata, in discursurile unora dintre membrii GDS, se poate observa referinta la trecut, la rolul intelectualului in istoria romanesca, mai precis rolul intelectualilor in momentul revolutiei romane de la 1848. Ma intreb astfel, daca se poate spune ca intelectualii in cauza se reclama de aceasta traditie, a pasoptismului. Pentru moment, ar fi doar o ipoteză care merită investigată mai îndeaproape. De asemenea, este interesant de cercetat reprezentarile pe care le au ei despre trecut, despre aceasta perioada.




[1] Gabriel Liiceanu (intervievat de) Dan Pavel, « Intre chilie si agora », in 22, nr. 3 din 26 februarie 1990.



Locatie si contact, ICP 2006



Institutul de Cercetari Politice - Sala Negulescu

Str. Spiru Haret, nr. 8, sector 1, Bucuresti, cod. 70738.
-






______________________________________________________________

-


__________________________________________________

Contact:

Mihai Dinu Gheorghiu
mihaidg@yahoo.fr

Mihaita Lupu
0723 967 494
mihaita.lupu@gmail.com

Marina Neagu
0726 258 561
-
Institutul de Cercetari Politice din cadrul Universitatii Bucuresti
021 / 314 12 68

Program conferinta, ICP 2006

Vineri, 12 mai 2006

09:00-09:15 – Deschiderea conferintei (Mihai Dinu Gheorghiu, Daniel Barbu)

09:15-11:15 – Atelier unu: Elite, clase conducatoare, moduri de dominatie in Romania moderna.
Moderator: Marius Lazar
Participanti: Ion Bulei (Din trasaturile elitei moderne a romanilor); Lucian Nastasa (Romani in peregrinatio academica. Cateva repere asupra logicii migratiei studentesti si a transferurilor culturale in epoca pre-comunista); Laurentiu Vlad (Date privitoare la romanii care au obtinut un doctorat la Universitarea Libera din Bruxelles, 1884-1914); Ana Bazac (Elite de stanga în Romania inainte de 1945); Cornel Sigmirean (Elita romanilor din Transilvania, 1867-1919. Origine sociala si studii universitare); Ion Ianosi (discutant).


11:15-11:30 – Pauza de cafea

11:30-13:30 – Atelier doi: O contra-elita la putere? Formarea cadrelor de conducere intre 1945-1989 în sistemul scolilor de partid (Academia Stefan Gheorghiu, scolile interjudetene de partid) si particularitatile nomenklaturii romanesti.
Moderator: Lucian Nastasa
Participanti: Mihai Dinu Gheorghiu (Scolile superioare ale partidelor comuniste in perspectiva istorica pornind de la analiza comparata dintre Academia Stefan Gheorghiu si Parteihochschule Karl Marx); Lucia Dragomir (Scolile de literatura, anexe ideologice ale partidelor comuniste?); Virgiliu Tarau (Metamorfozarea elitelor politice din Transilvania la sfarsitul anilor 40 si inceputul anilor 50); Mihaita Lupu (Scolile de formare a elitelor din economie, politica si administratie intre 1945-1989, studiu comparativ privind logica functionarii scolii centrale si a scolilor interjudetene de partid); Daniel Barbu (discutant).

13:30-14:30 – Pauza de masa – bufet

14:30-16:30 – Atelier trei: Circulatia si reproducerea elitelor: structuri si actori ai anilor 1990-2000 (I).
Moderator: Mihai Dinu Gheorghiu
Participanti: Alexandru Florian (Stiinta politica si presiunea ideologica – studiu de caz); Mihail Dumitrescu (Analiza diagnostic a sistemului de formare a elitelor in economie); Mihai Coman (Elitele mass media in Romania post-comunista); Cristina Petrescu (Neocomunism vs. anticomunism postcomunist: structurarea sferei publice in Romania postdecembrista); Dragos Petrescu (discutant).

16:30-16:45 – Pauza de cafea

16:45-18:45 – Atelier patru: Circulatia si reproducerea elitelor: structuri si actori ai anilor 1990-2000 (II).
Moderator: Mihai Dinu Gheorghiu
Participanti: Alexandra Ionescu (Decembrie 1989, ultima revolutie leninista?); Raluca Grosescu (Conversia elitelor comuniste din Romania in perioada de tranzitie, 1989 - 2000); Laurentiu Stefan (Mobilitatea elitelor politice romanesti intre local si national); Camelia Runceanu (Grupul de Dialog Social si noua elita intelectuala); Cornelia Costin (Politici culturale si elite dupa 1989). Marius Lazar (discutant)

18:45-19:00 – Inchiderea zilei


Sambata, 13 mai 2006


09:00-11:00 – Masa rotunda: Marturii ale unor actori ai vietii politice, sociale, economice si culturale implicati in schimbarile din anii 1990 privind conditia si mobilitatea elitelor dupa 1989.
Moderatori: Daniel Barbu
Participanti: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Crin Antonescu.

11:00-11:15 – Pauza de cafea

11:15-13:15 – Masa rotunda: Redefinirea rolului de lider dupa 1989, rezistenta la schimbare; reconfigurarea mediului elitelor din economie, administratie, politica si sectorul neguvernamental in contextul democratizarii tarii – formarea noilor elite.
Moderator: Ion Olteanu
Participanti: Eduard Radu (discutant), Marian Stas (Leadership transformational), Florentina Soare (discutant), Violeta Ciobanu (Criterii vechi si noi de selectie a elitelor: perspectiva comparativa).

13:15-13:30 – Inchiderea conferintei; planuri de viitor (Daniel Barbu, Mihai Dinu Gheorghiu si Mihaita Lupu).